URMAȘUL

Marian n-a murit! Va fi prezent mereu în inimile tuturor celor care l-au iubit, iar visele lui trebuie să le ducă mai departe nepoțelul său, Andrei, fiul surorii mai mari a fostului jucător al naționalei României.

„Îmi doresc ca nepoțelul meu, Andrei, să devină handbalist. Nu unul oarecare. Să ajungă să joace la Veszprem și să împlinească toate visele nerealizate ale lui Marian”. Acesta a fost unul dintre mesajele transmise de Petre Cozma la plecarea din Ungaria. În acest timp, viitorul Marian Cozma era acasă, la București.

La doi ani și trei luni, pentru Andrei răul nu există. Doar multă veselie și bucuria jocului. Se uită întrebător spre lumea care trece pragul casei și nu înțelege zarva și agitația tuturor. De sub o chică de păr blond, doi ochi albaștri te privesc curios și îți zâmbesc șăgalnic. Chip leit al unchiului Marian, micuțul strânge tricoul roșu al clubului din Veszprem, copie a celui de joc, primit anul trecut, și murmură încetișor: „Unchiu’, unchiu’”.

Răsfățat cu daruri

Mama și bunica, zdrobite de durere, găsesc puterea să îi zâmbească. „Marian a fost ca un tată pentru el, i-a adus de toate. Doamne, cât de mult îl iubea! Ultima dată a venit cu acest tricou și o minge micuță de handbal. Era bucuria lui să-l vadă fericit pe Andruțu”, spune printre lacrimi Ionela, mama micuțului.

Acesta, profită de momentul în care  privirile tuturor se lipesc de ecranul televizorului, se smulge din brațe și tâșnește spre tobele, primite și ele de la Marian. „Bum-bum, unchiu” și sunetul umple toată casa. „Pe ăsta micu’ ziceam că-l facem portar la Barcelona, așa vorbeam noi în casă, să avem un băiat handbalist și unul fotbalist. Acum cine știe ce o mai fi”, oftează mama lui Marian, Maria. „Și ce bucurie era când erau amândoi acasă, cum se mai jucau, ce mai râdeau! Și când am mers la sală cu el, se întrebau toți de unde a luat un tricou așa de mic, toată lumea dorea să aibă la fel”, continuă ea.  Andrei îi privește pe toți în parte și se miră de seriozitatea lor. „Joc, joc”, cere el și continuă să bată în tobe. Alături se odihnește o minge de handbal pe care este imprimată fața lui Marian, care zâmbește parcă, de dincolo de moarte.

"Și, poate, peste ani, nepotul meu va veni la Veszprem, să joace tot aici. Cred că ar fi cea mai mare bucurie a vieții mele" – Petre Cozma, tatăl lui Marian